EN|||DE|||FR|||RO

B. COSTUMUL BĂRBĂTESC

Faţă de îmbrăcămintea femeii, costumul bărbătesc prezintă o componenţă mai simplă şi o mai redusă ornamentaţie. Sub raportul diversităţii, costumul bărbătesc apare unitar, com¬pus fiind peste întreaga suprafaţă a judeţului Mehedinţi din aceleaşi piese de port, diferen¬ţierile ce le consemnăm se înscriu, mai de grabă, în fazele cronologice de evoluţie, care au supus costumul bărbatului la anumite transformări pe parcursul timpului.

Costumul se compune din : căciulă sau pălărie, cămaşă, cioareci, brâu, bete, vestă şi încăl¬ţăminte. Hainele de dimie şi cojoacele completează costumul în anotimpurile răcoroase.

Căciula, confecţionată din piele de miel neagră se face în formă ascuţită „moţă-iată" şi se poartă „frântă într-o parte" în zonele de munte şi „cu moţul înduplecat spre spate" în câmpie. Se mai poartă de către „cei fuduli" şi „rotundă cu ţarc", având moţul îndesat în mijloc şi încercuit de o îndoitură a căciulii.

„Căciula mocănească" purtată de ciobanii ungureni nu aparţine tipului de costum mehedinţean.

Până la războiul din 1940 pălăria purtată de ţărănime păstra forma particulară portu¬lui popular, confecţionată special pentru mediul rural : neagră rotundă, cu borul uşor ridicat şi calota bombată, purtată fără îndoituri, în timpul din urmă au pătruns în portul popular pălăriile de modă curentă, sistându-se confecţionarea specială a pălăriilor ţărăneşti.

Cămaşa bărbătească prezintă două forme principale, care sunt răspândite în mod general în portul popular bărbătesc şi se înscriu totodată şi în evoluţia cronologică a formelor de îmbrăcăminte bărbătească : este cămaşa dreaptă, care reprezintă tipul vechi şi cămaşa cu plătea, legată prin croială de forma cămăşii de oraş. Cămaşa este confecţionată din pânză ţesută din fibre vegetale în 2 iţe „pânziului". Cânepa, cultivată în mod intens până la începutul secolului al XX-lea, a fost treptat înlocuită cu bumbacul, astăzi fiind folosită numai la confecţionarea cămăşilor de muncă.

Cea mai veche formă, „cămaşa dreaptă" prezintă o structură simplă : aceeaşi foaie de pânză din faţă („stanul din faţă") este trecută peste umeri spre spate până jos („stanul din spate") ; la gât foaia este răscroită, şi în faţă se despică „gura cămăşii". Pe părţi sunt intercalaţi câte 2 clini, croiţi dintr-o foaie de pânză tăiată în diagonală, iar la subraţ este introdusă ,,broasca", sau ,,pava" pentru lărgirea cămăşii. Mâneca dreaptă, întinsă — compusă dintr-o foaie şi „lărgămintul", sau „clinul" (o jumătate de foaie) — se prinde de la umăr ; jos este largă, fără manşetă. Iniţial cămaşa dreaptă nu a avut guler, era tivită în jurul gâtului şi legată în faţă cu ,,cheptori" sau „aţe cu topi" (cu ciucuri). Gulerul ce a urmat era drept şi îngust, după cum confirmă şi denumirea de „betiţă". Cămaşa este tivită la gură, la mâneci („la pumni") şi la poală cu „tiv cu găurele", ceea ce constituie singurul ornament, alături de câteva puncte de „tighele", cusute în alb pe guler.

Al doilea tip de cămaşă, ce a urmat, care însă s-a purtat şi paralel cu cămaşa dreaptă, este „cămaşa cu plătea", care se deosebeşte de cămaşa dreaptă prin croială şi prin ornamentaţia mai bogată. Plătea reprezintă un dreptunghi plasat pe umeri care este răscroit la gât, unde este prins gulerul răsfrânt („frânt"). De plătea sunt prinşi şi „stanii", din faţă şi din spate, ambii încreţiţi, compuşi fiind, fiecare, din câte 2 foi de pânză. La subraţ cămaşa este lărgită cu cli¬nul şi cu „broasca", sau „pava". Mâneca prinsă la umăr, fie întinsă, fie încreţită, este compusă dintr-o foaie şi jumătate, iar jos este încreţită şi susţinută de o „banta".

Cămaşa cu plătea are ornamentul plasat pe piept sub formă de cercurele, „bete", reali¬zate cu tighel de mână, şi „sabace" (un sistem de cusătură perforată). Gulerul rămâne, în mod curent, neornamentat, iar plătea primeşte arareori un decor de chenar de jur împrejur.

în general ornamentaţia cămăşii bărbăteşti este simplă, realizată în alb, policromia fiind rară chiar şi la cămăşile mai recente. Un element de decor, care la cămăşile bărbăteşti devine mai preţios — dat fiind ornamentaţia acestora mai redusă — este „cheiţa", cusătura de unire a foilor de pânză, care apare uneori dezvoltată într-o preţioasă creaţie artistică.

în tipologia cămăşii bărbăteşti, deşi unitară ca fond, apar unele particularităţi locale, care marchează anumite elemente de diferenţiere — mai ales — între zona de nord şi cea de câmpie a judeţului Mehedinţi, între aceste elemente se înscrie calitatea pânzei şi dimen¬siunea cămăşilor.

în timp ce, în zonele de nord, cămaşa bărbătească „încroşnată" este confecţionată din pânză mai consistentă (în care a persistat firul de cânepă până recent), netedă, fără ornament de linii, materialul folosit în zona de câmpie este „pânză cu mărgini", cu vărgi dispuse pe lun¬gime, care constituie însuşi ornamentul cămăşii. Pânză suplă, ţesută din fir de bumbac sub¬ţire este învărgată cu dungi, tot albe, realizate din fire mai groase, introduse în urzeală, fie câte o dungă singură, fie în grupe de dungi, ce se succed ritmic pe întreaga suprafaţă a pânzei. Câteodată bumbacul vărgilor este vopsit în „coajă de corcoduş" sau „călecan", în nuanţă de cafeniu, iar în zonele de sud vărgile sunt făcute clin borangic de nuanţă gălbuie. După spălat pânză se adună şi vărgile — mai groase — se ondulează. „Pânză cu mărgini" se face „zgârcită" după spălat, vărgile se încreţesc şi se înşiră ca mărgelele. Aşa este pânză bărbaţilor, spunea Curetin Gheorghe, de 94 ani, din Devesel.

O altă notă de diferenţiere între cămăşile celor două zone opuse este dimensiunea. Cămaşa din nord nu depăşeşte dimensiunea obişnuită de 1 1/2—2 foi la stan, şi 1/2 foaie la clini, iar lungimea ajunge până la genunchi. Cămaşa din sud, specifică Câmpiei dunărene, are dimen¬siuni neobişnuite : largă, ajungând până la 3 foi stanul cu „clini înfundaţi", având în plus şi clinul de la subraţ. Lungimea „bate călcâiele" şi, pentru a facilita mersul, cămaşa se „încinge cu sân" (ridicând mâinile se leagă la mijloc, ca apoi să atârne bluzată peste brâu).

Ornamentaţia este de asemenea mai abundentă în câmpie, unde pe lângă decorul văr¬gilor apar şi cusături de „sabace" pe piept, ca şi „bebilurile" (mici colţişori dantelaţi, făcuţi cu acul) la marginea tivurilor.

Deci diferenţierile de detaliu ale cămăşilor din cele două zone opuse ale judeţului sunt evidente, remarcând elementele specifice cămăşii bărbăteşti din zona de sud, care se înca¬drează în tipologia întinsei arii a câmpiei dunărene.

Cioarecii prezintă o mare varietate de croială; de asemenea se deosebesc şi prin dimensiuni, purtaţi fiind mai strimţi în zonele din nord şi mai largi în zonele de câmpie. Sunt confecţionaţi din dimie — stofă ţărănească — ţesută din lână (urzeala din ,,păr" şi băteala din ,,canură") în 4 iţe „dimiului în rânduri" şi dată la piuă, ca să se îndesească şi să devină impermeabilă. In zona de câmpie, cu clima mai caldă, găsim dimia ţesută şi cu urzeala din bumbac, iar piua este înlocuită aici cu „gratia" (o împletitură de nuiele pe care se freacă şi se bate dimia udată).

Cioarecii sunt structuraţi în mod general din următoarele elemente de croială : foile din faţă şi din spate, care formează „crăcii" şi „turul", amplasat fie la spate, sub talie, fie între picioare. La talie cioarecii au o tivitură lată denumită ,,betilă", „beteică" sau ,,betelcă", prin care se introduce „brânişorul" (o aţă răsucită) sau cureaua, pentru fixarea cioarecilor pe corp.

Pe cele două părţi din faţă apar nişte deschizături ovale, denumite „pozonări" sau ,,ghizde", care se întind până la talie, unde despică şi tivitură şi astfel porţiunea din faţă a cioarecilor devine rabatabilă, pentru a facilita îmbrăcarea lor. Jos, cracul este adeseori răsfrânt, formând o manşetă.

Pe această structură de bază se axează — de la o zonă la alta — diversele variante în sistemul de croială a cioarecilor, cea mai mare diferenţă prezentând-o cioarecii din Câmpia dunăreană. Largi (cu un crac din 2 foi) fără tur, având intercalaţi numai nişte „clini lunguieţi" între picioare, cioarecii acestei zone se încadrează în tipologia hainelor cu dimensiuni mai dez¬voltate, a Câmpiei dunărene.

Ornamentaţia cioarecilor, ca şi a hainelor albe, este realizată prin aplicarea de şiret negru, denumit „bârnaş" (cel vechi), „găetan" (cel nou) prelucrate casnic din lână, şi „suită", produs industrial. Procedeele tehnice de confecţionare a bârnaşului, prin răsucirea a 2 şi 4 fire cu ajutorul uneltei, denumită „popic" şi a găetanului, prin împletirea unui singur fir cu aju¬torul „furchiţei", se înscriu între multiplele sisteme ingenioase de confecţionare a pieselor de port, ca rezultat al spiritului inventiv de care dă dovadă creatorul popular şi al practicii de milenii, acumulată în industria casnică ţărănească.

Şiretul se aplică pe cusătura de unire a foilor de dimie, „pe vinele crăcilor" şi tur, unde se întind liniile curbe şi drepte ale şireturilor negre. De asemenea, bârnaşul serveşte şi la întărirea tivurilor, la manşete, şi mai ales la „pozonări", unde decorul se complică în mai multe rânduri şi în motive numite „flori de găetan".

Spre deosebire de zona de nord, unde cioarecii sunt brăzdaţi de decorul negru al găetanelor, pe Câmpia dunăreană ei se poartă, în mod curent, simpli, albi, neornamentaţi. Excepţie face, costumul de ţinută — din unele comune — „cel de sus", cu cioarecii (confecţionaţi din „şaic" o dimie fină, „specială"), ornamentaţi îngrijit cu şireturi în motive de „roţi" şi cu apli¬caţii de postav colorat, la „pozonare".

Alături de cioarecii din dimie, se mai poartă „ismenele" din pânză, croite simplu, cu un tur pătrat şi fără ornamente, aparţinând costumului de vară.

Brâul, sau brăcira, încinge mijlocul, deasupra cioarecilor. Remarcăm şi aici, ca şi în întreaga Oltenie, obiceiul de a purta cioarecii numai până la şolduri, lăsând vizibilă cămaşa între „beteica" cioarecilor şi brâu. în unele localităţi din zona de nord brâul roşu (sau ales), lat, purtat îndoit, îl găsim în asociaţie cu „brăcira" îngustă aleasă în „ochiuri" sau „şerpi" care se încinge peste brâu. în zonele de câmpie se poartă numai brăcira (mai lată, cea 8 cm) care poate fi şi aleasă cu motive şi numai simplă roşie, denumită „cicic". Recent brâul a fost înlocuit — mai ales în nord — cu ,,chimirul" sau cureaua de piele.

Bărbatul poartă peste cămaşă o vestă de dimie albă, denumită „jeletcă", care este înche¬iată cu nasturi în faţă, neornamentată, are uneori marginile tivite cu şiret negru.

Peste această îmbrăcăminte se purta „haina albă" sau cojocul simplu, lung, care ser¬veşte la drum în timp de iarnă.

Femei | Barbati | Piese comune | Incaltamintea | Componenta
Back | Home | Up | Next