|
Incaltamintea |
| Acasa |
|
Incaltamintea |
D. ÎNCĂLŢĂMINTEA
Şi în Mehedinţi, ca pretutindeni în ţara noastră, încălţămintea tradiţională a ţăranului a fost opinca. Confecţionată din piele de vită sau porc, argăsită sau „cu părul neras", era încreţită lateral, unită „cusută" la vârf, unde se termina în „gurgui" sau „cioc" şi unde tine¬retul prindea şi un ciucure roşu, „ţap din lână". Bărbatul îşi învelea piciorul în obială de dimie albă, sau „pestriţă" (în zona de nord, unde se purtau obiele cu „cadrele" negre). Iarna înve¬leau obială peste cioarec.
Femeile purtau „călţuni" din dimie, în formă de tureci (fără labă) care le înveleau pulpele până peste genunchi. Marginea de sus răsfrântă era ornamentată cu găetane. Peste căl¬ţuni, de la pulpă în jos, se punea obială albă din dimie, tivită „bătută cu cicic" (lână roşie), care înfăşură piciorul în linie diagonală.
în zona de munte, călţunii aveau şi talpă, primind forma de cizmă, şi serveau ca o bună încălţăminte în timp de iarnă.
Opincile se legau de picior cu „nojiţe", curele din piele de vită, înfăşurate de trei ori pe gleznă şi prinse cu o copcie ele fier, denumită „goangă".
încă de la începutul secolului al XX-lea a pătruns în mediul rural încălţămintea con¬fecţionată industrial, începând cu „imineii" papucii femeieşti, purtaţi în zona de sud.
Bineânţeles că din încălţămintea de oraş, s-au împământenit în primul rând bocancii, dat fiind calitatea lor de rezistenţă.