EN|||DE|||FR|||RO

TEXTILE DE CASA

Meşteşugul torsului şi ţesutului, atât de răspândit în România şi atât de apreciat în gos¬podăria mehedinţeană, până în zilele noastre, se pierde ca origine în timpuri îndepărtate.

Pentru dezvoltarea meşteşugului atât de necesar satisfacerii unor cerinţe de viaţă ca îmbrăcămintea şi amenajarea locuinţei, era nevoie de materia primă, în Mehedinţi materialele folosite au fost : lână, părul de capră, cânepa, inul, bumbacul şi mult mai târziu borangicul.

Folosirea unora dintre aceste materiale este atestată din cele mai vechi timpuri. Din antichitate datează ,,pintandere", ştampile de lut ars, care se foloseau pentru marcarea ţesături¬lor, în afara numeroaselor fusaiole descoperite în săpăturile arheologice şi a unor capete de răşchitor, care atestă vechimea meşteşugului, este interesant, credem, să menţionăm o ima¬gine după un vas grecesc din secolul al IV-lea î.e.n., care reprezintă un războinic trac călare, purtând pe umeri o ţesătură învărgată, asemănătoare unei scoarţe mehedinţene..

Cânepa şi inul sunt menţionate de părintele istoriei, Herodot, care scria în secolul al V-lea î.e.n. : „In ţară creşte şi cânepa, care este foarte asemănătoare cu inul, afară de grosime şi asprime. In această privinţă cânepa întrece cu mult inul, ea creşte şi de la sine şi semănată. Tracii îşi fac din cânepa haine, care aduc foarte mult cu cele din in, cine nu prea e obişnuit cu ca, nici n-ar putea deosebi dacă e vorba de in sau de cânepa, iar cine n-a văzut niciodată cânepa, îşi închipuie că şi hainele sunt din in".

Fragmentele de ţesături descoperite în săpături atestă că prelucrarea cânepii a consti¬tuit un meşteşug necesar şi în secolele X—XII, aşa cum a fost până în urmă cu 20—25 de ani. în Mehedinţi cânepa s-a folosit mai ales pentru confecţionarea unor piese de port (cămăşi, cârpe de cap) şi mai puţin pentru ţesăturile din interior.

Originare din estul continentului asiatic, cele două plante, cânepa şi inul, au ajuns pro¬babil prin intermediul civilizaţiei pelasgice la greci şi la sciţi, de unde au fost preluate apoi şi de traci.

Menţionarea destul de frecventă a acestor fibre vegetale în documentele mai vechi indică importanţa pe care au avut-o în economia autarhică ţărănească şi în cea feudală. Astfel, la 1564, Al. Lăpuşneanu primea cânepa de la Bistriţa Ardelenească, iar mai târziu Paul de Alep amintea numeroase mori de meliţat inul şi cânepa, întâlnite în drumul său. Pe la 1702, documentele menţionează „iazurile" folosite ca ,,topile", iar mai târziu, în numeroase foi de zestre figurează cânepa şi inul.

Ocupându-se de „Istoria industriilor la români", N. lorga menţionează că, în condica de cheltuieli a domnitorului C. Brîncoveanu erau notate sume importante — ,,150 talanţi s-au dat pe sămânţa de cânepa, care s-a dat să se semene de astă primăvară" — pentru obţinerea unei recolte corespunzătoare.

Prelucrarea părului de capră, în gospodărie sau în cadrul meşteşugului specializat, a fost mai puţin răspândit în ţara noastră. Zona mehedinţeană se numără printre puţinele în care părul de capră s-a folosit relativ intens în cadrul meşteşugului casnic. Satele din jurul Băii de Aramă au întrebuinţat această fibră textilă, atât pentru realizarea unor textile de interior, cât şi a unor piese de port. Amestecând de obicei lâna cu părul de capră, femeile din Me¬hedinţi folosesc o tehnică veche menţionată în unele documente transilvănene. Astfel, la 1773 trăistarii braşoveni se plâng că ,,... locuitorii din Dârste şi Săcel cumpără păr de capră, îl ames¬tecă cu lână, fac pături şi le vând înşelând pe cumpărători, căci astfel de pături nu sunt durabile".

Amestecul cu lână are ca scop creşterea rezistenţei ţesăturilor şi o oarecare înlesnire în procesul torsului şi ţesutului, prin folosirea ca urzeală a firelor de lână mai lungi şi mai răsucite.

Deşi cultura bumbacului nu este prea veche în ţara noastră — introdusă abia în secolul al XVUI-lea —, fibra de bumbac s-a întrebuinţat anterior acestei date, în special la ţesăturile fine. Folosirea lui în Mehedinţi a avut ca rezultat înmulţirea categoriilor de ţesături deco¬rative din interiorul locuinţei şi a pieselor de port. Introducerea arniciului colorat, prin inter¬mediul negustorilor, cu un secol înaintea culturii bumbacului, a contribuit de asemenea la îmbunătăţirea gamei cromatice şi concomitent a repertoriului motivelor decorative.

în partea sudică a judeţului s-a folosit în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea borangicul. Acest material fin, despre care europenii au crezut vreme îndelungată că este de origine vege¬tală, a fost obţinut după tradiţia chineză, la 2697 î.e.n., prin domesticirea viermilor de mă¬tase. Primele ţesături de mătase au fost cunoscute de greci abia după cuceririle lui Alexandru Macedon în Asia, iar de către romani în timpul lui lulius Cezar.

Sericicultura este introdusă în Europa la mijlocul secolului al V-lea prin intermediul Bizanţului, apoi se răspândeşte în Grecia, Peloponez şi Sicilia. In Italia ajunge abia în secolul al XIV-lea, în Franţa în secolul al XV-lea, iar în Germania în secolul al XVI-lea. Aşa se explică de ce, borangicul, folosit mai întâi în atelierele specializate ale curţilor feudale, pătrunde atât de târziu în economia ţărănească. La 1552, vămile ardeleneşti percepeau ,,de centum Litris Serici, Litras tres", probabil pentru produse de import aduse pentru curţile feudale. Răspândirea mare pe care o avea meşteşugul în secolul al XVIII-lea, menţionarea tot mai frecventă a borangicului în documentele vremii, faptul că în prima jumătate a acestui secol Ţara Românească devenise exportatoare de mătase, ne duce la concluzia că începuturile sericicul¬turii erau mai vechi, dar ea nu a fost preluată de gospodăria ţărănească decât mai târziu, în secolul al XIX-lea.

Prelucrarea diferitelor categorii de fibre textile se face după aceleaşi criterii, în toată ţara. Fazele cunoscute : tuns, spălat, scărmănat, pieptănat, tors, la lână ; cules, uscat, topit, meli¬ţat, răghilat, tors, la cânepa şi in ,- trasul firelor, scrobit, depănat, la borangic, diferă destul de puţin de la o zonă etnografică la alta. Ceea ce constituie specificul prelucrării sunt categoriile de fire care se scot în procesul de producţie, în funcţie de ţesăturile pentru care sunt pregătite Uneltele folosite în tot Mehedinţiul sunt puţine şi asemănătoare cu cele din zonele apro¬piate : foarfecă pentru tuns oile, pieptenii pentru lână, meliţa sau bătătorul pentru scos puzderia din cânepă şi in, roata pentru tras borangicul şi furca de tors. Dintre toate, furca de tors ca piesă care se dăruieşte de către flăcăi, fetelor, este singura cu valoare artistică deose¬bită. Fiind legată şi de anumite obiceiuri din zonă, ca „torsul în claca de fete", furca trebuie să aibă o formă atrăgătoare, pentru ca tinerele să aibă cu ce se mândri în aceste ocazii.

întreaga muncă de pregătire a fibrelor se desfăşoară într-un scop precis : transfor¬marea lor în ţesături necesare interiorului locuinţei sau confecţionării pieselor de îmbrăcăminte.

Operaţiile premergătoare ţesutului, răşchiatul, depănatul, urzitul, realizat cu ajutorul unor unelte simple ca : răşchitorul, sucala, vârtelniţa, urzitorul, nu prezintă caracteristici deosebite.

Cea mai importantă unealtă pentru această fază de lucru este războiul de ţesut.

Documentele din diferite epoci şi descoperirile arheologice atestă existenţa unui tip de război primitiv, cel vertical, din timpuri străvechi. Acest război arhaic apare în dife¬rite părţi ale globului, în două variante. La prima variantă folosită de egipteni şi de romani, firele de urzeală erau prinse la partea de jos pe o vergea orizontală, iar la cea de-a doua, găsită şi în multe aşezări din Mehedinţi, urzeala era întinsă cu ajutorul greutăţilor de lut.

Este interesant de observat şi modul în care se teşea în antichitate. Dacă la egipteni existau mari ateliere în care erau folosiţi pentru ţesut doar sclavii, din epopeile homerice rezultă că această îndeletnicire se menţinea la greci în cadrul gospodăriei autarhice. Penelopa şi chiar Circe îşi petreceau timpul ţesând frumoase stofe.

Cel mai vechi document grafic care atestă existenţa războiului de ţesut orizontal, întâlnit astăzi în Europa, se află într-un manuscris care se găseşte la Cambridge, datând din secolul al XVIII-lea. In lumea slavă, acest tip de război apare în secolul al X-lea, aşa cum rezultă din săpăturile arheologice. Datorită descoperirilor arheologice de la Garvăn, avem posibili¬tatea să afirmăm că, în ţara noastră, războiul de ţesut orizontal era cunoscut încă din prima jumătate a secolului al Xl-lea. Acest fapt ne ajută să explicăm marea dezvoltare pe care a avut-o meşteşugul ţesutului la noi.

în Mehedinţi, spre deosebire de zona învecinată a Doljului, meşteşugul ţesutului s-a dezvoltat în cea mai mare parte strict în cadrul gospodăriei ţărăneşti. Nici în partea nordică, in satele aşa-zişilor ,,boieri de Motru" nu s-au dezvoltat ateliere de chilimuri şi nici pe lângă Mănăstirea Strehaia, aşa cum s-a întâmplat la Craiova sau Tismana. In satele mehedinţene, unde ţesăturile au îndeplinit în cadrul interiorului locuinţei mai ales un rol funcţional şi mult mai târziu unul decorativ, fiecare femeie lucra pentru satisfacerea cerinţelor gospodăriei sale. Obiceiul lucrului în comun, pentru realizarea unor scoarţe cu modele mai complicate este de dată recentă şi nu depăşeşte în nici un caz începutul secolului nostru.

Clasificate după materialul din care sunt lucrate, ţesăturile din Mehedinţi se împart în mai multe categorii :

1. Ţesături clin lână :
a) ţesături cu urzeală din cânepă sau bumbac şi băteală din lână ,•
b) ţesături cu urzeală din lână şi băteală clin păr de capră.

2. Ţesături din cânepă.

3. Ţesături din bumbac :
a) ţesături din urzeală din cânepă şi băteală de bumbac.

4. Ţesături din in :
a) ţesături cu urzeală clin cânepă şi băteală din in.

5. Ţesături din borangic :
a) ţesături cu urzeală de bumbac şi băteală clin borangic.

Folosind materia primă avută la îndemână creatoarele din Mehedinţi au realizat o gamă. foarte variată de ţesături. Cele mai vechi ţesături sunt din lână, păr de capră, cânepă şi in. îndelunga folosire a materialelor respective, a avut ca urmare o bună cunoaştere a posibili¬tăţilor pe care le oferă acestea, a calităţii lor : trăinicie, fineţe, supleţe. Ca urmare, folosirea combinată a două categorii de fibre textile este foarte frecventă şi face posibilă economisirea unor materiale, adaugă un plus de trăinicie anumitor ţesături şi, în acelaşi timp, oferă posibili¬tăţi de realizare artistică diferite.

Din punct de vedere al funcţionalităţii, ţesăturile din Mehedinţi pot fi clasificate de asemenea în mai multe grupuri distincte :

a) ţesături pentru acoperit patul sau pentru învelit ;
b) ţesături decorative pentru interior ;
c) ţesături realizate pentru confecţionarea diferitelor piese de port.
d) ţesături legate de obiceiuri.
O clasificare a ţesăturilor se poate face şi după modul de ornamentare, după stil :
a) ţesături cu decor geometric ;
b) ţesături cu decor vegetal;
c) ţesături cu decor zoomorf şi antropomorf;

In multe cazuri motivele decorative sunt combinate — geometric cu vegetal, geometric, cu zoomorf, antropomorf — formând compoziţii complexe, de o vigoare şi naturaleţe rar întâl-nite în arta populară românească.

Deoarece clasificarea după felul materialelor este mai puţin concludentă, considerăm mai utilă prezentarea ţesăturilor după funcţionalitate, ceea ce permite o cunoaştere mai exactă a diferitelor categorii de ţesături specific mehedinţene. în cadrul diferitelor categorii se va face şi o analiză sub aspect decorativ, urmând ca un subcapitol special să prezinte aspectele artistice caracteristice acestor ţesături.

înainte de a trece la prezentarea diferitelor categorii trebuie să spunem că, sub raportul varietăţii, ţesăturile din Mehedinţi se prezintă în toată zona destul de unitar. Aceleaşi cate¬gorii s-au folosit atât în nordul cit şi în sudul judeţului, ceea ce face posibilă tratarea lor în ansamblu. Ceea ce diferenţiază textilele, realizate de muntencele de la Izverna şi Cloşani, de cele dinspre Dunăre este numai cromatica, sobră la nord, vie şi strălucitoare la sud. Oare¬care diferenţă este marcată şi prin numărul mai maro al ţesăturilor cu caracter decorativ, realizate din bumbac sau bumbac cu borangic, pe care-1 întâlnim în satele sudice. Cu toate acestea, unitatea ţesăturilor mehedinţene este foarte pregnantă şi se conturează în cadrul Olteniei cu unele trăsături particulare, bine distincte.

Categoriile de ţesături realizate în cadrul gospodăriei ţărăneşti din zona mehedinţeană, clasificate după funcţionalitate, nu sunt prea numeroase.

Ţesăturile pentru acoperit patul, confecţionate din lână sau urzeală de cânepă sau bumbac cu băteală din cânepă sunt, sub raportul frecvenţei, cele mai răspândite. O statistică realizată în timpul cercetărilor indică o frecvenţă de 100o/„, ceea ce înseamnă că ele nu lipsesc din nici o gospodărie. Din punct de vedere funcţional aceste ţesă¬turi îndeplineau în secolul al XIX-lea un dublu rol, acela de a fi aşternute pe pat, ori de a fi folo¬site pentru învelit, ceea ce explică frecvenţa lor.

Denumirile sub care le întâlnim sunt : zăveadă, în satele din nordul judeţului, scoarţă, atât în satele din nord cât şi în cele din sud, pătură în zona de coline şi de munte sau chiar velinţă în câteva sate de pe malul Dunării. Termenul cel mai răspândit este cel de scoarţă, care indică uneori şi ţesăturile care se pun pe perete. Diferenţierea după denumire nu indică numai aşezarea geografică în care se întâlnesc, ci ea desemnează categorii distincte ca formă şi uneori chiar ca ornament.

Zăveadă este o ţesătură executată în patru iţe, cu urzeală şi băteală din lână, compusă din trei „foi" (lăţimi de ţesături reunite printr-o cusătură în formă de cheie) având în medie o lungime de 3 m şi o lăţime de 2.80 m.
Având o circulaţie generală în trecut în satele : Izverna, Cloşani, Podeni, Cireşu, Ponoarele, Balta, Nadanova, Crainici, dar restrânsă în prezent, zăveadă era folosită în egală măsură ca aşternut pentru pat ori pentru acoperit în timpul nopţii. Dar, în afară de cele două destinaţii, zăveadă îndeplineşte astăzi în cadrul locuinţei mehedinţene şi o funcţie decora¬tivă, în acest scop, ţesătura are un decor continuu, alternat, de dungi intercalate cu motive geometrice alese cu mâna, dispuse pe orizontală. Culorile cele mai frecvente sunt : roşu, negru, verde şi galben. Un farmec în plus îl constituie faptul că la încheierea celor trei foi ale ţesă¬turii, de obicei nu se ţine seamă de concordanţa dungilor şi alesăturilor, iar din nepotri¬virea acestora rezultă un joc de motive geometrice deosebit.

Pătura este o altă ţesătură destinată acoperirii patului, care apare sub această denu¬mire în partea nordică a judeţului. Din punct de vedere al materialului şi al tehnicii de lucru, păturile se pot diviza în două categorii :

— pături alese în patru iţe din lână ;
— pături ţesute în patru iţe, cu urzeală din lână şi băteală din păr de capră, date apoi la piuă.

Ambele categorii de pături sunt compuse în cele mai multe cazuri din două lăţimi de ţesătură. Dimensiunile sunt variabile, între 2—1,80 m lungime şi 1,45—1,20 m lăţime. Păturile din păr de capră au fost întrebuinţate cu precădere în satele Obârşia Cloşani şi Brebina, iar altele din jurul Băii de Aramă. Folosirea părului de capră în cadrul anumitor gospodării constituie un indiciu după care se putea defini în trecut o stare materială mai precară.

Din punct de vedere decorativ pătura îndeplineşte acelaşi rol ca şi zăveadă. Fiind o ţesătură folosită mai ales în camerele de locuit, decorul ei este mai simplu şi se mărgineşte de obicei la o alternanţă de dungi dispuse orizontal sau la carouri. Pătura cu „rânduri" confec¬ţionată din lână este bicromă sau policromă. Atunci când creatoarea se rezumă numai la alternanţa a două culori, ele sunt de obicei foarte contrastante : negru şi „piericiu", negru şi verde „aprins", negru şi galben, alb şi roşu când sunt folosite mai multe nuanţe, unde posibi¬lităţile de combinare sunt mai mari, atunci apar şi culorile mai potolite, în ornamentica pătu¬rilor din păr de capră apar frecvent culorile : negru, roşu, vânăt, alb şi tonurile naturale de maron şi negru.

Tot din categoria ţesăturilor destinate pentru aşternut şi învelit face parte şi lastaviţa folosită exclusiv pentru copii.

Din punct de vedere al formei, ea se diferenţiază de celelalte, deoarece este compusă dintr-o singură foaie (lăţime de ţesătură). Dimensiunile sunt în medie de 2 m lungime şi 9F^0—0-55 m lăţime. Ca răspândire teritorială, lastaviţa este caracteristică satelor din nordul judeţului : Izverna, Cloşani, Cireşu, Podeni.

în strânsă legătură cu destinaţia pe care o are, lastaviţa este ţesută totdeauna din iînă, pentru a fi plăcută la purtare şi cit mai călduroasă, în decorul ei se observă o grijă deosebită pentru aspectul atrăgător, deoarece tinerele mame ies cu copilul, purtat în spate sau pe umeri, duminica în sat şi se mândresc cu măiestria depusă pentru împodobirea ţesăturii.

Ornamentele cele mai frecvente în stil geometric au ca denumire locală : ,,vergi şi postăicuţe" (dungi alternând cu mici alesături romboidale sau în formă de bobite). Din punct de vedere tehnic lastaviţa este mai complicată, fiind ţesută ,,cu urzeală pitulată" (acoperită com¬plet) şi cu alesături.

Cromatica este vie şi mult mai variată faţă de celelalte ţesături. Culorile frecvente sunt: „piersăciu", ,.liliachiu", verde, negru, galben, roşu, „vânăt", „păratec" formând un ansamblu plăcut, foarte viu nuanţat.

Ţesăturile decorative pentru interior, destinate expunerii pe perete în dreptul patului, n-au fost răspândite totdeauna, în toate satele mehedinţene şi au jucat un rol lipsit de importanţă în trecut.

Interiorul din partea nordică a judeţului a cunoscut ţesăturile decorative abia la înce¬putul secolului al XX-lea, fiind caracterizat printr-o mare sobrietate. Primele ţesături folosite la decorarea interiorului şi poate pentru asigurarea unor condiţii sporite de confort au fost identice cu cele de pe pat, fără nici un fel de deosebire în ceea ce priveşte forma, decorul şi croma¬tica. Pe măsură însă ce planurile locuinţelor ţărăneşti s-au amplificat prin adăugarea unei camere de oaspeţi, ţesăturile decorative, cler urnite cu un termen general „scoarţe", au început să fie lucrate special în scop ornamental. Faptul a avut ca urmare o mai mare grijă pentru îmbinarea culorilor, amplificarea rândurilor de alesături şi reducerea registrelor de dungi orizontale, apariţia unor motive decorative noi, vegetale, antropomorfe şi zoomorfe neîntre¬buinţate până atunci.

Astfel, apar în urmă cu cea 70 de ani în sate ca Ilovăţ, Bala, Nadanova, Podeni, Cireşu, o serie de scoarţe la care dungile sunt intercalate de motive alese cu mâna, denumite poduri, postăicuţe, şerpişori, şerăpău, pistornic, călăreţi, cai, zale, dinţi de ferestrău, care alter¬nează ritmic de la un capăt la altul atât din punct de vedere al repartizării ornamentelor, cât şi al culorilor.

în cromatica scoarţelor compuse de obicei din două lăţimi de ţesătură, cusute peste muche, apar culori vii, în combinaţii armonioase dintre care cele mai frecvente sunt : negru, roşu, alb, verde, vişiniu, „piersăciu", „vânăt", galben. Se observă, în cromatica acestor scoarţe, o preferinţă pentru spaţiile închise, mărginite de spaţii luminoase — negru şi alb, roşu şi alb, verde şi alb. Ca o caracteristică a acestei părţi a judeţului apare frecvent culoarea verde în combinaţie cu albul şi galbenul, pe care nu le întâlnim în această formă în zona învecinată a Gorjului.

într-unele sate cum sunt Podeni sau Cireşu. în tehnica şi decorul scoarţelor apar elemente noi ca ţesutul în mai multe iţe, ţesutul cu ochiuri şi carouri policrome. Contextura acestor scoarţe se aseamănă mult cu betele specifice zonei, de uncie pare să se fi inspirat creatoarele. Culorile predominante sunt de obicei negrul şi verdele.

în satele din apropierea Dunării şi în partea centrală, către începutul secolului nostru încep să se aştearnă pe paturi cearceafuri ţesute din bumbac, compuse din două sau trei lăţimi de ţesătură. Cele mai vechi erau decorate cu grupuri de dungi sau carouri albastre, vopsite cu „lulachiu". Altele au fost decorate cu roşu. pe părţile laterale, cearceafurile aveau o dantelă executată cu croşeta. La sfârşitul primelor decade ale acestui secol, la unele ţesături apar pe marginile laterale, ca un chenar, motive geometrice alese cu mâna sau motive vegetale cusute în ,,muşte". Nuanţele cele mai răspândite pentru realizarea decorului au fost : negru, albastru şi roşu.

In satele din sudul Mehedinţiului, scoarţa a jucat încă din a doua jumătate a sec. al XIX-lea un rol deosebit. Dezvoltarea mai rapidă a planurilor de locuinţă şi crearea unei încă¬peri destinate oaspeţilor, mai ele timpuriu, a pus la dispoziţie spaţii libere în care se puteau etala ţesăturile cu caracter decorativ. Legăturile şi schimburile culturale, care au avut loc cu spaţiile de dincolo de Dunăre, cu lumea turco-persană în care scenele de vânătoare, gră¬dinile, reprezentările fitomorfe şi zoomorfe erau transpuse pe frumoase covoare şi-au spus cu-vântul, îmbogăţind repertoriul motivelor şi al cromaticii. Trecute prin filtrul satelor din sudul Mehedinţiului, aceste imagini s-au simplificat, păstrând numai unele contururi fără semnifi¬caţie ; cămila s-a transformat într-un triunghi, coada păunului într-o linie frântă, piscurile mun¬ţilor într-un zigzag ş.a.m.d. Păstrând totuşi unele valenţe simbolice, aceste motive preluate şi adaptate gustului local, pot fi recunoscute după o descifrare atentă de orice specialist şi inter¬pretate ca atare.

Un loc deosebit în evoluţia textilelor decorative clin lână, din partea sudică a Mehe¬dinţiului, îl ocupă scoarţa cu motive geometrice romboidale. Ea reprezintă, pe scară evolutivă, o treaptă de trecere de la ţesăturile mai vechi, cu ornamentaţie continuă, spre chilimurile şi covoarele cu câmp şi motiv central delimitate de un chenar. Apărute probabil pe la mijlocul veacului al XIX-lea, aceste scoarţe au câmpul întreg acoperit cu motive geometrice de dimen¬siuni diferite, care se îmbină unele într-altele fără a marca începutul sau limitele motivelor.

Provenind dintr-un vechi sistem de ornamente de tradiţie egipteano-bizantină, rombul apare în scoarţele din sudul judeţului Mehedinţi în două forme : rombul concentric dinţat, răspândit de altfel în toată câmpia Dunării şi ca ocombinaţie de motive geometrice în meandru sau zigzag, în cadrul căreia rombul este nelipsit

Cromatica scoarţelor decorative din sudul judeţului, mai ales a celor apropiate de Dunăre, Dârvari, Branişte, Obârşia de Câmp, Gârla Mare, Gruia, Izvoarele, Pătulele, Gogoşu, Bistreţu, Crivina, Hinova, este mai potolită pentru ţesăturile de la sfârşitul veacului trecut — vişiniu, bleumarin, bej, albastru — şi mult mai vii pentru cele recente. Din punct de vedere al tehnicii, al motivelor decorative şi al cromaticii, ele fac parte din familia mare, foarte unitară, a textilelor din Câmpia Dunării. Unele accente cromatice sau unele interpretări ale motivelor le apropie însă de ţesăturile din partea centrală a judeţului, care sunt o îmbinare între ceea ce are mai specific zona colinară şi aceea de câmpie.

In cadrul ţesăturilor decorative pentru interior, se înscriu căpătiiele şi pernele. Cele mai vechi piese din această categorie au fost răspândite pe toată întinderea judeţului, fiind confecţionate clin lână. Din punct de vedere al formei ele se prezintă deosebit de unitare, având o lungime de 1,20 m şi o lăţime de 0,50 m. Diferenţierile se produc ca şi în cazul celor¬lalte textile de casă, în ceea ce priveşte decorul şi, începând cu primele decade ale secolului nostru, în ceea ce priveşte materialul.

C ă p ă t î i e l e, care au fără îndoială ca scop funcţional crearea unui interior conforta¬bil, au avut paralel şi o importantă funcţie decorativă. In zestrea unei fete intrau între 8—14 căpătâie, folosite pe pat, împrejurul pereţilor sau aşezate în teanc pe ladă, ca decor.

în cadrul interiorului locuinţei ţărăneşti din Mehedinţi, masa înaltă, cu patru picioare, a fost introdusă mai târziu, abia în primele decade ale secolului al XX-lea. Din această cauză, faţa de masă sub forma în care apare astăzi este şi ea de factură recentă. Prezentă după această dată, fără excepţie în toate casele ţărăneşti, faţa de masă este o piesă decorativă importantă.

în zona colinară, ţesătura executată în 4 iţe, din bumbac mai gros, uneori din bum¬bac cu urzeală de cânepă, are la capete două grupuri de dungi sau dungi combinate cu mici alesături realizate cu negru, roşu închis, şi galben închis. Motivele, cromatica şi întreaga factură a ţesăturii amintesc unele piese similare din Transilvania.

In partea centrală şi de sud, satele Livezile, Plopi, Deleni, Petra, Porcina, Vânju Mare. Vlădaia, Pătulele, Oprişor ş.a., feţele de masă formează un ansamblu unitar din punct de vedere decorativ împreună cu cearceafurile şi „măsoaiele de ladă", ţesături cu care se acoperă teancul de pe lada de zestre.

Decorul se compune din grupuri de dungi roşii sau albastre ori carouri în aceeaşi culoare. Cele două foi ale feţei de masă sau cele trei ale măsoaiei de ladă sunt reunite printr-o dantelă realizată cu croşeta ori printr-o cheiţă lucrată cu acul. împrejurul feţei de masă sau numai pe trei laturi ale măsoiei, se montează o dantelă albă croşetată cu colţuri, care for¬mează o terminaţie.

O piesă care a îndeplinit în cadrul interiorului locuinţei ţărăneşti, timp de aproape un secol şi jumătate, un important rol decorativ, a fost ştergarul. Cu toate că astăzi aproape că nu ne putem imagina un interior ţărănesc fără petele luminoase ale ştergarelor albe pe pereţi, ele nu sunt prea vechi şi nici nu au fost răspândite şi apreciate în mod egal în toate zonele ţării.

în Mehedinţi, ştergarul ca piesă decorativă de interior, apare în primele decade ale vea¬cului al XIX-lea, mai întâi în satele din zona Câmpiei dunărene, unde bumbacul a pătruns de timpuriu, iar arhitectura locuinţei a evoluat mai rapid. Ca şi în cazul scoarţelor, expu¬nerea ştergarului cerea suprafeţe disponibile şi mai multă lumină pentru a putea fi văzute. La început un singur ştergar aşezat la icoană constituia podoaba acestor interioare. Treptat, numă¬rul lor a crescut, prin aşezarea unui ştergar la oglinda din casa curată, apoi a unor ştergare ferestrelor, pentru ca la sfârşitul veacului, într-unele case ele să se aşeze de jur-împrejurul pereţilor.

Această modă a ştergarului s-a reflectat în mod favorabil şi asupra structurii piesei în sine. Dacă primele ştergare nu depăşeau dimensiunea de 1,20 m lungime şi 0,50 m lăţime, fiind ţesute în două iţe din cânepă cu bumbac, având ca decor câteva dunguliţe, treptat ele au ajuns până la 2,50 m lungime şi 0,65 m lăţime. Aceste ştergare ţesute din bumbac fin sau din bumbac cu borangic devin somptuoase, prin decorul bogat de la capete, fie ales în diferite culori, fie ţesut în ,,şăbace", din aceleaşi culori. La capete, ciucurii împletiţi în diferite forme con¬stituie o terminaţie decorativă.

Pe la începutul secolului nostru, în aceeaşi parte a Mehedinţiului, apar ştergarele cu motive brodate, mai puţin impresionante decât primele.

Decorul este de cele mai multe ori geometric sau cu motive arhaice, ca : pomul vieţii, însoţit de păsărele, care printr-o metamorfoză sunt plasate ceva mai departe de ele, viţa de vie cu aceleaşi păsări, motivul solar în diferite forme. Uneori, ca un ecou al schimburilor culturale cu zona învecinată a Doljului, în ornamentica ştergarelor din sud, apar reprezentări de femei cu rochii malacov şi umbreluţe, călăreţi în costume de cavaleri-turci cu iataganele în mână. Ca elemente recente, motivele vegetale liber desenate încep să pătrundă cu pre¬cădere în compoziţiile decorative ale ştergarelor brodate.

Cromatica ştergarelor mai vechi este redusă la două sau trei culori : roşu, negru, albastru. Treptat apar însă culori mai vii, în special la broderii : galben, verde, albastru deschis.

Spre deosebire de sud, satele din nord au adoptat mai târziu ştergarul ca piesă decora¬tivă de interior, preferind timp îndelungat ca decor culmea cu haine, aşezată în dreptul patului. Ştergarul a jucat de aceea un rol mai puţin important, fiind mai simplu, ţesut din bumbac gros, cu câteva dungi mărunte ori alesături la ambele capete în roşu şi negru. Şter¬garul de dimensiuni mici, cea 1,20 m lungime, ţesut în două sau în patru iţe, se aşeza numai îa icoană şi abia mai târziu la oglindă. Rezultă de aici că, ştergarul cu motive florale liber desenate pe care-1 întâlnim astăzi în multe clin aceste sate este de factură târzie, începutul secolului nostru, şi n-are prea mare însemnătate în arta populară mehedinţeană. O serie de ştergare, frumos împodobite cu mici alesături în negru şi roşu, au fost iniţial ştergare de cap, care nu s-au mai purtat la un moment dat, fiind scoase din modă.

Tot pe la începutul secolului nostru au început să se ţese în mod special şi perdelele, piese necunoscute în trecut interiorului locuinţei ţărăneşti, din cauza ferestrelor foarte mici ale caselor. Fiind ceva mai recente decât ştergarele, sunt influenţate de acestea, în sudul jude¬ţului perdelele au fost ţesute cu dungi sau carouri albastre şi roşii având pe margine uneori un rând de alesătură. Pe o treaptă superioară a evoluţiei, ornamentul în „şăbace" a fost preluat de pe ştergare şi transpus pe perdele.

în partea colinară perdelele sunt, ca şi ştergarele, mai recente şi cu aspect deosebit de simplu.

După cel cle-a! doilea război mondial prefacerile profunde care s-au petrecut in modul de viaţă al oamenilor, dezvoltarea impetuoasă a industriei, au avut ca rezultat schimbări im¬portante şi în concepţia cu privire la interiorul locuinţei şi confort. Pătrunderea masivă a produ¬selor industriale — mobilier, obiecte de uz gospodăresc ţesături ieftine şi durabile — au schim¬bat aspectul interiorului aproape în întregime. Apariţia tapetelor colorate a condus la scoaterea din uz a ştergarelor, scoarţele folosindu-se pentru aşternut pe podelele din scândură sau chiar pe parchet. Acest fapt a avut ca efect folosirea vechii îndeletniciri a ţesutului pentru alte sco¬puri. în acest context se lucrează numai două categorii de obiecte : acelea care din punct de vedere funcţional corespund noilor cerinţe sau cele care se menţin prin tradiţie. Această din urmă categorie este formată de ţesăturile legate de obiceiuri: nuntă, cumetrie, înmormântare. Piesele destinate celor mai fericite evenimente din viaţă, nunta sau cumetria, sunt ştergarele care se oferă mesenilor, rudelor apropiate, naşilor şi chemătorilor. Fiind vorba de obiecte pe care le vede întreaga comunitate şi cu care familia miresei trebuie să se mândrească, ştergarele destinate acestui scop sunt ţesute din bumbac fin sau bumbac cu borangic şi sunt mai bogat împodobite. Din punct de vedere al stilului şi cromaticii sunt asemănătoare cu cele destinate împodobirii interiorului.

Piesele pentru înmormântare, „foaia de tron" — o foaie de scoarţă ţesută anume — , ..peşchirele" — şervetele care se împart la înmormântări — sunt de asemenea lucrate cu grijă.

Foaia de tron, cu o lungime de cea 2 m, este ţesută din lână în patru iţe cu dungi şi motive geometrice alese cu mâna. Cromatica potrivită cu destinaţia este ceva mai potolită : negru, roşu-închis, alb, verde închis.

Peşchirele, şervete lungi de cea 0,50 m, au un decor simplu format din două-trei grupuri de dungi şi alesături mărunte dispuse la ambele capete. Coloritul este mai sumbru în compa¬raţie cu cel al ştergarelor de nuntă şi de interior şi numai în două-trei nuanţe : roşu-închis, negru, albastru-închis şi galben.

O categorie importantă de ţesături, care se lucrau intens în trecut, au fost cele des¬tinate a fi transformate în piese de îmbrăcăminte.

Pânza pentru ii şi cămăşi, ţesută în două iţe din bumbac, cânepă, in sau cânepă cu bumbac, se lucra în cantităţi mari în fiecare gospodărie. Materialul era în funcţie de desti¬naţie : mai fin pentru costumele de sărbătoare, cu cânepă pentru zilele de lucru. După ţesut, pânza era înălbită prin uscare repetată la soare.

Ştergarele de cap purtate în tot judeţul au fost ţesute în două sau patru iţe. Cele mai vechi lucrate din in sau bumbac, aveau ca simplu decor câteva dungi realizate dintr-un fir mai gros. Ulterior s-a produs o diferenţiere între nord şi sud. Cârpele de cap din zona coli-nară s-au ţesut cu câteva dungi la capete şi mici motive alese cu roşu şi negru sau motive alese, răspândite pe „trup". Aceste piese de reală valoare artistică cereau pricepere şi îndemânare deosebită ţesătoarelor. Cârpele de cap din partea centrală şi sudică a judeţului au fost ţesute în două iţe din bumbac fin sau, mai recent din borangic, fiind alese cu motive aju¬rate. Denumite mai târziu şi „marame" aceste ţesături s-au dat şi în dar la nuntă.

Ţesăturile cu caracter decorativ pronunţat, realizate prin alesături sau prin alternarea culorilor, sunt cele executate din lână, destinate să îmbrace partea de jos a corpului : „creţuri", vâlnice, catrinţe, oprege.

Privite în ansamblu, ţesăturile de casă din judeţul Mehedinţi sunt, în general, unitare. Ele se încadrează în familia textilelor caracteristice Olteniei, de care se diferenţiază printr-o mai mare sobrietate în ornamentică şi culoare. Sub aspect artistic ele ating, tocmai din această cauză un rafinament deosebit, demonstrând talentul şi măiestria creatoarelor populare din această parte a ţării, îmbogăţind patrimoniul artistic românesc.

Arhitectura | Portul | Interiorul | Textile | Ceramica
Back | Home | Up | Next